zbuciumare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZBUCIUMÁRE, zbuciumări, s. f. Faptul de
a (
se)
zbuciuma; frământare, chin, necaz; agitație, alergătură; zvârcolire, zbatere. –
V. zbuciuma.zbuciumare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zbuciumáre s. f., g.-d. art.
zbuciumắrii; pl.
zbuciumắrizbuciumare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZBUCIUMÁRE, zbuciumări, s. f. Faptul de
a (se) zbuciuma; frământare, chin, necaz; agitație, alergătură; zvârcolire.
zbuciumare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZBUCIUMÁRE, zbuciumări, s. f. Faptul de
a (se) zbuciuma; frământare, chin, necaz; agitație, alergătură; zvârcolire, zbatere. —
V. zbuciuma.