zaiflâc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZAIFLẤC, zaiflâcuri, s. n. (
Înv.) Indispoziție, slăbiciune, suferință. [
Pr.:
za-i-] – Din
tc. zayiflik.zaiflâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zaiflấc (
înv.) (za-i-flâc)
s. n.,
pl. zaflấcurizaiflâc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZAIFLẤC s. n. (
Înv.) Indispoziție, suferință. –
Tc. zaiflik.zaiflâc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zaiflâc n. indispozițiune:
sunt ferit de zaiflâc AL. [Turc. ZAIFLYK, infirmitate].
zaiflâc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZAIFLẤC, zaiflâcuri, s. n. (
înv.) Indispoziție, slăbiciune, suferință. [
Pr.:
za-i-] — Din
tc. zayiflik.