vuiet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÚIET, vuiete, s. n. 1. Zgomot prelungit produs de diferite lucruri în mișcare sau în vibrație; vâjâit, muget, freamăt, foșnet, huiet. ♦
Spec. Zgomot înfundat, produs prin detunări repetate; bubuit, duduit, trosnet, pârâit. ♦
Spec. Zgomot produs de un vehicul în mers sau de o mașină în acțiune; huruit. ♦
Spec. Zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zăngănit, zuruit. ♦
Spec. Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote.
2. Zgomot mare, gălăgie, vacarm, larmă, vociferare.
3. (
Înv.) Zvon, știre; veste.
4. (Rar) Ecou.[
Pr.:
vu-iet] –
Vui +
suf. -et.vuiet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vúiet s. n.,
pl. vúietevuiet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÚIET, vuiete, s. n. 1. Zgomot prelungit produs de diferite lucruri în mișcare sau în vibrație; vâjâit, muget, freamăt, foșnet, huiet. ♦
Spec. Zgomot înfundat, produs prin detunături repetate; bubuit, duduit, trosnet, pârâit. ♦
Spec. Zgomot produs de un vehicul în mers sau de o mașină în acțiune; huruit. ♦
Spec. Zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zăngănit, zuruit. ♦
Spec. Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote.
2. Zgomot mare, gălăgie, vacarm, larmă, vociferare.
3. (
înv.) Zvon, știre; veste.
4. (Rar) Ecou. —
Vui +
suf. -
et.