vuire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VUÍRE,vuiri, s. f. Faptul de a vui; vuit. – V. vui.
vuire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vuíre s. f., g.-d. art. vuírii; pl. vuíri
vuire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VUÍRE,vuiri, s. f. Faptul de a vui; vuit. — V. vui.