vremuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VREMÚȚĂ,vremuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). – Vreme + suf. -uță.
vremuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vremúță (pop.) s. f., g.-d. art. vremúței; pl. vremúțe
vremuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VREMÚȚĂ,vremuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). — Vreme + suf. -uță.