vremuire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VREMUÍRE,vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui.
vremuire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vremuíre (pop.) s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
vremuire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VREMUÍRE,vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. — V. vremui.