vremuì - explicat in DEX

vremui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VREMUÍ, pers. 3 vremuiește, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A fi, a se face vreme urâtă (cu ploaie, ninsoare, viscol). 2. Intranz. și refl. (Despre vreme) A trece, a se scurge. – Vreme + suf. -ui.

vremui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
vremuí, vb. intranz. (vremni) – A se face vreme rea, a viscoli, a ometi: „Când era ger, sta cu ele (cojoacele) pe ea. Când se încălzea, tot țâpa câte unu. Atunci vremuia și era frig și ningea și făușea” (Bilțiu 1999: 89). – Din vreme (< sl. vrěme) + -ui.

vremui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vremuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. vremuiéște, imperf. 3 sg. vremuiá; conj. prez. 3 sg. să vremuiáscă

vremui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VREMUÍ, pers. 3 vremuiește, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A fi, a se face vreme urâtă (cu ploaie, ninsoare, viscol). 2. Intranz. și refl. (Despre vreme) A trece, a se scurge. — Vreme + suf. -ui.

vremuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vremuì v. a se strica vremea: vremea vremuește, floarea se pârlește AL.