vornicel - explicat in DEX

vornicel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el.

vornicel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii

vornicel (Dicționaru limbii românești, 1939)
vornicél m., pl. eĭ (dim. d. vornic). Vechĭ. Pl. Soldațĭ de supt [!] comanda mareluĭ vornic. Maĭ pe urmă, ales al opștiĭ [!] satuluĭ (primar, consilier). Azĭ, colăcer, cavaler de onoare la nunțile țărăneștĭ.

vornicel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vornicel m. pl. ostași de sub comanda marelui Vornic.

vornicel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vornicel m. (la țară) cel ce poftește oaspeții la nuntă: vornicel e un grierel EM.

vornicel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). — Vornic + suf. -el.