vitreg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți.
2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. –
Lat. vitricus.vitreg (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vítreg (-gă), adj. –
1. Se zice despre anumite grade de rudenie prin afinitate. –
Mamă vitregă. –
Frate vitreg. –
2. Contrarm dușman, ostil. –
Var. vitrig. Lat. vῑtrĭcus (nu
vĭtrĭcus) „tată vitreg” (Cipariu,
Gram., 30; Pușcariu 1914; REW 9400),
cf. logud. bídrigu, bítricu, calabr. vitrico, alb. vitruk, viter, vitkur. Pentru valoarea exactă a vocalei accentuate,
cf. Tagliavini,
Mélanges N. Roques, III, 255-64; nu se justifică observația lui Domasckhe,
Jb., XXII, 151 și Tiktin, care considerau acest cuvînt drept cultism. Comun în
Munt.,
Mold. și
Trans. de N (
ALR, I, 254). –
Der. vitregie, s. f. (dușmănie, ostilitate, răutate). – Din
rom. provine
bg. vitrig (Capidan,
Raporturile, 230).
vitreg (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vítreg (vi-treg) adj. m.,
pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítregevitreg (Dicționaru limbii românești, 1939)vítreg (est) și
vítrig (est),
-ă adj. (lat.
vitrĭcus, tată vitreg). Nu natural, ci numaĭ pin [!] căsătorie pin formele legiĭ:
tată vitreg, mamă vitregă, copiĭ vitregĭ, frate vitreg (după mamă saŭ după tată).
Fig. Fără ĭubire, aspru:
guvern vitreg. S. m. și f. Tată vitreg, mamă vitregă, fiică vitregă ș. a. Adv.
Fig. A te purta vitreg. V.
maștehă.vitreg (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vitreg a.
1. se zice de a doua soție a bărbatului în raport cu copii avuți dela prima nevastă:
mamă vitregă; 2. se zice de al doilea bărbat al mamei în raport cu copiii ei:
tată vitreg. [Lat. VITRICUS].
vitreg (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VITRÉG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți.
2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. —
Lat. vitricus.