visător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație;
p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care preconizează un ideal și îl trăiește ca pe o realitate vie, care se lasă condus de utopii. –
Visa +
suf. -ător.visător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)visătór adj. m.,
s. m.,
pl. visătóri; f. sg. și
pl. visătoárevisător (Dicționaru limbii românești, 1939)visătór, -oáre adj. Care visează. Contemplativ, preocupat de himere, gînditor, distrat:
o minte visătoare. S. m. și f. Ideolog.
visător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)visător a.
1. care visează;
2. preocupat de reverii:
în mintea'ți visătoare AL. ║ m.
1. cel ce visează;
2. om distrat.
visător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație;
p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. —
Visa +
suf. -
ător.