vis - explicat in DEX

vis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VIS, visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; înlănțuire de imagini, de fenomene psihice și de idei care apar în conștiința omului în timpul somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; fig. extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; gând, idee, aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. [Pl. și: vise] – Lat. visum.

vis (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
vis (vise), s. n. – 1. Înlănțuire de imagini în timpul somnului. – 2. Iluzie, himeră. – Mr. vis, megl., istr. vis. Lat. vῑsum (Densusianu, Hlr., 195; Pușcariu 1960; REW 9383); cf. campid. bizu, prov., v. fr. vis. – Der. visa, vb. (a avea un vis), mr. nvisedz, visare, megl. visés, istr. misǫ, din lat. visāre, atestat (cf. Serra, Dacor., IX, 204 și REW 9383), logud. bizare; visător, adj. (care visează, înclinat spre reverie); visătorie, s. f. (visare, fantezie, reverie), format după fr. rêverie. Visa este cuvînt de uz general (ALR, I, 73).

vis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!vis¹ (aspirație) s. n., pl. vísuri

vis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!vis² (imagine din timpul somnului) s. n., pl. víse

vis (Dicționaru limbii românești, 1939)
vis n., pl. urĭ, rar e (lat. visum, viziune, vis; pv. vfr. vis). Lucrurĭ pe care ți se pare că le vezĭ în somn: o babă îĭ tălmăcea visu. Fig. Ideĭe himerică: visurile unuĭ ideolog. Ideĭe urmărită cu pasiune: visu luĭ Columb era să ajungă în India pin [!] apus. Ca pin vis, vag, confuz: a-țĭ aduce aminte ca pin vis.

vis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vis n. 1. asociere involuntară de idei și imagini cari se prezintă minții în timpul somnului; 2. fig. idei himerice; 3. amintire fugitivă. [Lat. VISUM, viziune (vulgar: vis)].

vis (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VIS, (1) vise, (2,3) visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; imagini și procese psihice care survin în fazele mai puțin profunde ale somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. — Lat. visum.