visătorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VISĂTORÍE, visătorii, s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. –
Visător +
suf. -ie.visătorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)visătoríe (rar)
s. f.,
art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríeivisătorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VISĂTORÍE s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. —
Visător +
suf. -
ie.