vindecà - explicat in DEX

vindeca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

vindeca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
vindecá (-c, át), vb. – 1. (Înv.) A reface, a repara. – 2. A tămădui, a însănătoși. – Mr. vindic(are). Lat. vindĭcāre (Diez, I, 441; Cipariu, Gram., 308; Șeineanu, Semasiol., 185; Pușcariu 1893; Densusianu, GS, II, 21; REW 9347; Rosetti, I, 174), cf. it. vendicare, prov., cat. venjar, fr. venger, sp. vengar, port. vingar. Semantismul diferit al rom. se explică, mai bine prin sensul lat. de a elibera (Rohlfs, Differenzierung, 39), prin ideea de „a pune în stadiul inițial”, cf. sp. reponerse. Uz mai general decît cel indicat de ALR, I, 137. Der. vindecător, adj. (care vindecă, curativ); vindecătoare (var. vindecuță), s. f. (specie de creson, Alliaria officinalis); vindecea, s. f. (plantă medicinală, Betonica officinalis). – Der. neol. (din fr.) vindicativ, adj.; vindictă, s. f.

vindeca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vindecà v. 1. a scăpa de o boală; 2. a-și recăpăta sănătatea; 3. fig. a mântui de un rău moral. [Lat. VINDICARE, a scăpa (românește: a scăpa de o boală)].

vindeca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VINDECÁ, vindec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. — Lat. vindicare.