vinărici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit. –
Vin +
suf. -ărici.vinărici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vinăríci1 (podgorean) (
înv.)
s. m.,
pl. vinărícivinărici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vinăríci2 (dijmă)
s. n.,
pl. vinăríciurivinărici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (în Evul Mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit. —
Vin +
suf. -
ărici.vinăricĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)vinărícĭ m. (d.
vin).
Vechĭ. Podgorean. S. n., pl.
urĭ (din
vinărit). Vinărit, cominărit, vădrărit, un bir pe podgoriĭ și cîrcĭumĭ.