vin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIN, vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau,
p. gener. prin fermentarea mustului altor fructe. – Din
lat. vinum.vin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vin (-nuri), s. n. – Băutură alcoolică obținută din fermentarea mustului. –
Mr. vin, megl. vin, istr. vir. Lat. vῑnum (Pușcariu 1886; REW 9356);
cf. it.,
sp. vino, prov.,
cat. vi, fr. vin, port. vinho. –
Der. vinărici, s. m. (podgorean, viticultor;
s. n., impozit pe vin);
vinăricer, s. m. (cel care strîngea impozitul pe vin);
vinărit, s. n. (impozit pe vin);
vinărie, s. f. (bodegă);
vinariță, s. f. (plantă, Asperula odorata);
vinaț, s. n. (vin), probabil din
lat. vῑnācĕus (REW 9337);
vinicer (
var. vinițel),
s. n. (septembrie), probabil
der. interior (după Tiktin și Candrea, din
sl. vinicije „vie”);
vinimeriu, s. m. (septembrie), cuvînt rar, pe care Bogrea,
Dacor., III, 739, îl deriva din
lat. vindĕmĭārius; vinos, adj. (ca vinul);
vinars, s. n. (
Trans., țuică),
comp. ca
germ. Branntwein; vinărsar, s. m. (producător de țuică);
vinărsărie, s. f. (distilerie sau prăvălie de țuică). – Din
rom. provine
bg. vinerič (Capidan,
Raporturile, 224).
vin (Dicționar de argou al limbii române, 2007)VIN bobiță, boharcă, bolearcă, buleoarcă, căpșunică, ceai, corăbioară, flanelă, mol, molan, molete, șpriț, șprițache, șprițan, șprițeanu, șprițescu, șprițuleanu, tulburel, vinuleanu.
vin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vin s. n., (sorturi)
pl. vínurivin (Dicționaru limbii românești, 1939)1) vin n., pl.
urĭ (lat.
vinum, rudă cu vgr.
oînos; it. sp.
vino, pv. cat.
vi, fr.
vin, pg
vinho. D. lat. vine germ.
wein și vsl.
vino). O băutură îmbătătoare care se scoate din poamă storcînd-o (saŭ și din alte fructe) și care se numește maĭ întîĭ
must, ĭar după fermentare
vin: vin alb, vin roș (
vin negru, adică „roș închis”). Medicament cu vin:
vin de chinchină. Fig. A-țĭ turna apă în vin, a te modera, a nu maĭ fi așa de pornit.
vin (Dicționaru limbii românești, 1939)2) vin și
viŭ, venit, a
veni v. intr. (lat.
vĕnire, it.
venire, pv. fr. cat. sp.
venir, pg.
vir. –
Vin și
viŭ, viĭ, vine, venim, venițĭ, vin; să vin și
să viŭ, să viĭ, să vie și
să vină; viind și
venind. Întocmaĭ ca
pun, puĭ și
țin, țiŭ. – V.
con-, de-, pre-, pro- și
re-vin și
inventez). Mă transport, mă duc acolo unde e cel ce vorbește orĭ îĭ vorbesc eŭ saŭ acolo unde e lucru saŭ persoana despre care se vorbește:
a venit acasă, îl aștept să vie, va veni și el acolo, va veni la ospăț. Sosesc:
poșta, trenu a sosit. Supravin, apuc:
ĭ-a venit leșin de rîs. Ajung, mă rîdic [!]:
apa-ĭ venea pînă la gît. Mă deriv:
Român vine din (saŭ
de la)
latinu Romanus. Mă aflu, sînt, îs situat, am locu:
nu știŭ unde vine acel sat, știŭ cum vin bucățile la mașina asta. A veni după, a urma:
eŭ vin după tine. A-țĭ veni bine, 1. a te bucura:
nu ĭ-a venit bine cînd l-am mustrat, 2. a ți se potrivi, a te prinde, a-țĭ sta bine:
haĭna îĭ vine bine. A-țĭ veni răŭ, 1. a ți se face răŭ, a te îmbolnăvi, 2. a nu ți se potrivi:
haĭna îĭ vine răŭ. Bine aĭ venit, fiĭ bun venit, expresiune pin [!] care-ĭ arățĭ cuĭva că te bucurĭ de venirea luĭ.
vin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vin n.
1. lichid alcoolic obținut prin fermentarea mustului din struguri:
vin alb, vin negru; 2. orice preparațiune farmaceutică tăcută cu vin și cu alte substanțe:
vin de chinină; 3. orice licher fermentat și spirtos tras din vegetale:
vin de palmier. [Lat. VINUM].
vin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIN, (
2)
vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau
p. gener. prin fermentarea mustului, altor fructe.
2. Sortiment din această băutură. —
Lat. vinum.