vicia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VICIÁ, viciez, vb. I.
Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava.
2. (
Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [
Pr.:
-ci-a] – Din
fr. vicier.vicia (Dicționar de neologisme, 1986)VICIÁ vb. I. tr. 1. A strica aerul, a-l face impropriu pentru respirație. ♦ (
Fig.) A corupe, a deprava.
2. (
Jur.) A face ca un act să fie defectuos, nevalabil, nul. [Pron.
-ci-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind, part.
-iat. / < fr.
vicier, cf. lat.
vitiare].
vicia (Marele dicționar de neologisme, 2000)VICIÁ vb. I. tr. 1. a strica aerul, a-l face impropriu pentru respirație. 2. (jur.) a face ca un act să fie defectuos, nevalabil, nul. II. tr., refl. (fig.) a (se) corupe. (< fr.
vicier)
vicia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viciá (a ~) (-ci-a) vb.,
ind. prez. 3
viciáză, 1
pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)vicia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VICIÁ, viciez, vb. I.
Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava.
2. (
Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [
Pr.: -
ci-a] — Din
fr. vicier.