uzanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UZÁNȚĂ, uzanțe, s. f. Practică uzuală; regulă, obicei statornicit. – Din
fr. usance, it. usanza.uzanță (Marele dicționar de neologisme, 2000)UZÁNȚĂ,
uzánțe, s.f.
1. Mod de a proceda, de a lucra propriu pentru un anumit lucru, pentru o anumită activitate.
2. Obicei, datină, cutumă; uzaj (2).
3. (Jur.)
Uzanțe diplomatice = totalitatea practicilor în relațiile diplomatice dintre state. (din fr.
usance, it.
usanza)
uzanță (Dicționar de neologisme, 1986)UZÁNȚĂ s.f. 1. Mod, fel de a proceda, de a lucra, propriu pentru un anumit lucru sau pentru o anumită activitate.
2. Obicei, datină, uz, cutumă. [Cf. fr.
usance, it.
usanza].
uzanță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uzánță s. f.,
g.-d. art. uzánței; pl. uzánțeuzanță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UZÁNȚĂ, uzanțe, s. f. Practică uzuală; regulă, obicei statornicit. — Din
fr. usance, it. usanza.