uza - explicat in DEX

uza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UZÁ, uzez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) toci (prin întrebuințare îndelungată). ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se consuma, a se epuiza. ♦ Refl. Fig. (Despre cuvinte, construcții, figuri de stil) A-și pierde valoarea expresivă (prin deasa întrebuințare). 2. Intranz. A face uz de...; a se folosi de..., a întrebuința. – Din fr. user.

uza (Dicționar de neologisme, 1986)
UZÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) învechi, a (se) deteriora, a (se) toci (prin folosire). ♦ refl. (Fig.; despre persoane) A se epuiza, a se consuma. 2. intr. A întrebuința, a se folosi de... [< fr. user, it. usare].

uza (Marele dicționar de neologisme, 2000)
UZÁ vb. I. tr., refl. a (se) învechi, a (se) deteriora, a (se) toci (prin folosire). II. refl. (fig.; despre persoane) a se epuiza, a se consuma. III. intr. a se folosi de... (< fr. user)

uza (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uzá (a ~) vb., ind. prez. 3 uzeáză

uzà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
uzà v. 1. a se servi, a face uz de; 2. a consuma prin întrebuințare: lampa uzează mult gaz; 3. a strica prin multă uzare: a uza repede încălțămintele; 4. fig. a slăbi, a distruge: necazurile l’au uzat (= fr. user).

uza (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UZÁ, uzez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) toci (prin întrebuințare îndelungată). ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se consuma, a se epuiza. ♦ Refl. Fig. (Despre cuvinte, construcții, figuri de stil) A-și pierde valoarea expresivă (prin deasa întrebuințare). 2. Intranz. A face uz de...; a se folosi de..., a întrebuința. — Din fr. user.