usturoiță - explicat in DEX

usturoiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
USTUROÍȚĂ, usturoițe, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros puternic de usturoi, cu flori mici, albe, întrebuințată în medicină; aișor (Alliaria officinalis). [Acc. și: usturóiță] – Usturoi + suf. -iță.

usturoiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
usturoíță s. f., g.-d. art. usturoíței; pl. usturoíțe

usturoiță (Dicționaru limbii românești, 1939)
usturoíță f., pl. e (d. usturoĭ). Aișor, voĭnicică, frunza saŭ floarea voĭniculuĭ, o plantă cruciferă cu miros tare de usturoĭ (alliaria officinalis saŭ sisymbrium alliaria). Crește pin [!] locurĭ umede și face florĭ micĭ albe. Cînd se usucă, nu maĭ miroase a usturoĭ. Semințele eĭ pulverizate se întrebuințează ca și cele de muștar.

usturoiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
usturoiță f. plantă cu miros tare de usturoiu, ale carii frunze au proprietăți astringente și vulnerare: cu sucul ei, foarte acru, se pansează rănile și buboaiele, iar semințele-i pulverizate pot servi de sinapisme (Alliaria).

usturoiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
USTUROÍȚĂ, usturoițe, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros puternic de usturoi, cu flori mici, albe, întrebuințată în medicină; aișor (Alliaria officinalis). [Acc. și: usturóiță] — Usturoi + suf. -iță.