urmaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și
f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale).
2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție.
3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. –
Urmă +
suf. -aș.urmaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urmáș s. m.,
pl. urmáșiurmaș (Dicționaru limbii românești, 1939)urmáș, -ă s. (d.
urmă). Succesor:
urmaș tatăluĭ săŭ, urmaș la tron. Descendent:
elefantu e urmașu mamutuluĭ.urmaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)urmaș m. cel ce urmează cuiva:
1. succesor;
2. descendent.
urmaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și
f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale).
2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție.
3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. —
Urmă +
suf. -
aș.