urmări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV.
Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva.
2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare.
3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare.
4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura.
5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc.
6. A avea drept scop, a tinde la... –
Urmă +
suf. -ări.