urmare - explicat in DEX

urmare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.

urmare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
urmáre s. f., g.-d. art. urmắrii; pl. urmắri

urmare (Dicționaru limbii românești, 1939)
urmáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a urma: urmarea cursurilor universitare. Continuare: urmarea la acest articul va apărea mîne [!] în jurnal. Consecŭență, rezultat: urmările bețiiĭ îs funeste, acțiunea luĭ n´a avut nicĭ o urmare. Pin [!] urmare, decĭ, așa dar: cuget: pin urmare, exist.

urmare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
urmare f. 1. acțiunea de a urma și rezultatul ei; 2. continuare, succesiune; 3. consecvență: prin urmare, așa dară (concluziune finală).

urmare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (înv.) Procedeu, faptă, purtare. — V. urma.