urlător - explicat in DEX

urlător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

urlător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre

urlător (Dicționaru limbii românești, 1939)
urlătór, -oáre adj. Care urlă. S. m. Un fel de maĭmuță din America. S. f., pl. orĭ. Loc unde urlă lupiĭ. Cascadă zgomotoasă.

urlător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
urlător a. care urlă. ║ m. un fel de maimuță din pădurile Americei cu urletul spăimântător.

urlător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÚRLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. — Urla + suf. -ător.