uricar - explicat in DEX

uricar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric² + suf. -ar.

uricar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uricár¹ (persoană) s. m., pl. uricári

uricar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uricár² (carte) s. n., pl. uricáre

uricar (Dicționaru limbii românești, 1939)
uricár m. (d. uric). Vechĭ. Scriitor de urice, diac, logofăt; Axinte uricaru (pe la 1700). S. n., pl. e. Colecțiune de urice: uricaru luĭ Codrescu († 1894). V. boĭer.

uricar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
uricar m. scriitor de urice, logofăt.

uricar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice² (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. — Uric² + suf. -ar.