uremie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UREMÍE, uremii, s. f. Creșterea patologică a cantității de uree sau de acid uric din sânge când rinichiul bolnav nu le poate elimina în întregime. – Din
fr. urémie.uremie (Dicționar de neologisme, 1986)UREMÍE s.f. Creștere patologică a cantității de uree sau de acid uric din sânge. [Gen.
-iei. / < fr.
urémie, cf. gr.
ouron – urină,
haima – sânge].
uremie (Marele dicționar de neologisme, 2000)UREMÍE s. f. creștere patologică a cantității de uree sau de acid uric din sânge. (< fr.
urémie)
uremie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uremíe s. f.,
art. uremía, g.-d. art. uremíei; pl. uremíi, art. uremíileuremie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UREMÍE, uremii, s. f. Stare toxică datorată acumulării în sânge a ureei și a altor produse toxice pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina. — Din
fr. urémie.