univoc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UNIVÓC, -Ă, univoci, -ce, adj. 1. Care are un singur sens sau păstrează același sens în întrebuințări diferite.
2. (
Mat.) Care se caracterizează prin faptul că unui element dintr-o primă mulțime îi corespunde un singur element din a doua mulțime. – Din
fr. univoque, lat. univocus.univoc (Dicționar de neologisme, 1986)UNIVÓC, -Ă adj. 1. (
Fil.) Care poate fi definit într-un singur fel; care poate fi denumit într-un singur fel sau cu un singur nume. ♦ (
Despre cuvinte) Care păstrează același sens sau aceeași valoare în întrebuințări diferite. ♦ Omonim. ◊
Rimă univocă = rimă care constă din repetarea aceluiași cuvânt.
2. (
Mat.; despre elementele unei mulțimi; op.
biunivoc) Care corespunde unui singur element din altă mulțime. [Cf. fr.
univoque, lat.
univocus <
unus – un,
vox – voce].
univoc (Marele dicționar de neologisme, 2000)UNIVÓC, adj. 1. (despre cuvinte, expresii) care are un singur sens sau păstrează același sens în orice context. ♦ rimă ~ă = rimă care constă din repetarea aceluiași cuvânt. 2. (mat.; despre elementele unei mulțimi) care corespunde unui singur element din altă mulțime. (< fr.
univoque, lat.
univocus)
univoc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)univóc adj. m.,
pl. univóci; f. univócă, pl. univóceunivoc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UNIVÓC, -Ă, univoci, -ce, adj. 1. Care are un singur sens sau păstrează același sens în orice context.
2. (
Mat.) Care se caracterizează prin faptul că unui element dintr-o primă mulțime îi corespunde un singur element din a doua mulțime. — Din
fr. univoque, lat. univocus.