umilit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat.
2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri.
3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (
2). –
V. umili.umilit (Dicționaru limbii românești, 1939)umilít, -ă adj. Înjosit, silit să nu maĭ rîdice [!] capu:
un dușman umilit. Smerit. V.
umil.umilit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)umilit a. înjosit, plecat.
umilit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat.
2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri, ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri.
3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (
2). —
V. umili.