umilință - explicat in DEX

umilință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ (În morala creștină) Atitudine umilă, smerită a omului în fața divinității; smerenie. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; vorbă sau faptă care umilește, ofensează; ofensă. – Umili + suf. -ință.

umilință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
umilínță s. f., g.-d. art. umilínței; (situații) pl. umilínțe

umilință (Dicționaru limbii românești, 1939)
umilínță f., pl. e. Starea celuĭ umilit: cu multă umilință, ceru ĭertare. Smerenie: intrațĭ cu umilință în biserică ! – Și om-.

umilință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
umilință f. virtute care ne dă sentimentul slăbiciunii noastre, care reprimă în noi orice pornire de mândrie.

umilință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ Smerenie față de divinitate. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; ofensă adusă cuiva. — Umili + suf. -ință.