uluială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ULUIÁLĂ, uluieli, s. f. Faptul de
a ului; starea omului uluit, uimit; uluire. Zăpăceală, buimăceală. –
Ului +
suf. -eală.uluială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uluiálă s. f.,
g.-d. art. uluiélii; pl. uluiéliuluială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ULUIÁLĂ, uluieli, s. f. Uluire. —
Ului +
suf. -eală.uluĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)uluĭálă f., pl.
ĭelĭ. Starea celuĭ uluit.