ubicuitate - explicat in DEX

ubicuitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UBICUITÁTE s. f. (Livr.) Însușire atribuită cuiva (de obicei divinității) de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în același timp. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. ubiquité.

ubicuitate (Dicționar de neologisme, 1986)
UBICUITÁTE s.f. (liv.) Starea celui care este prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în același timp. [Pron. -cu-i-. Var. ubicvitate s.f. / Cf. fr. ubiquité, lat. ubiquitas < lat. ubique – peste tot].

ubicuitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
UBICUITÁTE s. f. însușire, stare a cuiva care poate fi prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în același timp; omniprezență. (< fr. ubiquité)

ubicuitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ubicuitáte (livr.) (-cu-i-) s. f., g.-d. art. ubicuitắții

ubicuitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ubicuitate f. starea celui ce se află pretutindenea: are darul ubicuității.

ubicuitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UBICUITÁTE s. f. (Livr.) (în religiile superioare) Atribut al divinității de a fi prezent peste tot în același timp. [Pr.: -cui-i-] — Din fr. ubiquité.