turnător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și
f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare
1 a metalelor.
2. (
Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. –
Turna1 +
suf. -ător.