turcime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURCÍME s. f. Mulțime de turci; totalitatea turcilor. –
Turc +
suf. -ime.turcime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)turcíme s. f.,
g.-d. art. turcímiiturcime (Dicționaru limbii românești, 1939)turcíme f. Mulțime de Turcĭ. Neamu turcesc.
turcime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turcime f. neamul turcesc.
turcime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURCÍME s. f. Mulțime de turci; totalitatea turcilor. —
Turc +
suf. -ime.