tunică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (
1), purtată de femei.
2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din antichitate, lungă până la genunchi sau până la pământ.
3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (
Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb. – Din
fr. tunique, lat. tunica.