tulbureală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TULBUREÁLĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea a ceea ce este tulbure; (
concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impură a unui lichid. [
Var.:
turbureálă s. f.] –
Tulbure +
suf. -eală.tulbureală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tulbureálă (rar)
s. f.,
g.-d. art. tulburélii; pl. tulburélitulbureală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TULBUREÁLĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea a ceea ce este tulbure; (
concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impură a unui lichid. [
Var.:
turbureálă s. f.] —
Tulbure +
suf. -
eală.