tulburător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TULBURĂTÓR, -OÁRE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; (în special) care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [
Var.:
turburătór, -oáre adj.] –
Tulbura +
suf. -ător.