troncăt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÓNCĂT, troncăte, s. n. Zgomot produs de rostogolirea unui lucru, de izbirea unui obiect de altul etc. [
Var.:
tróncot s. n.] –
Tronc +
suf. -ăt.troncăt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tróncăt s. n.,
pl. tróncătetroncăt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)troncăt n. cădere sgomotoasă:
troncătul de bolovani AL. [V.
tronc !].
troncăt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÓNCĂT, troncăte, s. n. Zgomot produs de rostogolirea unui lucru, de izbirea unui obiect de altul etc. [
Var.:
tróncot s. n.] —
Tronc +
suf. -
ăt.