troienire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TROIENÍRE,troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
troienire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
troienire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TROIENÍRE,troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] — V. troieni.