troheu - explicat in DEX

troheu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée.

troheu (Dicționar de neologisme, 1986)
TROHÉU s.m. Picior de vers format, în poezia antică, dintr-o silabă lungă și una scurtă și, în poezia modernă, dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. V. coreu. [< fr. trochée, cf. lat. trochaeus, gr. trochaios].

troheu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TROHÉU s. m. picior de vers dintr-o silabă lungă (accentuată) și una scurtă (neaccentuată); coreu. (< fr. trochée)

troheu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
trohéu (-éi), s. m. – Picior de vers format dintr-o silabă lungă și una scurtă. Fr. trochée, cu pronunțare ngr. – Der. trohaic, adj. (format din trohei).

troheu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trohéu s. m., art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii

troheu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
troheu n. picior de vers greco-latin compus de o silabă lungă și una scurtă.

troheu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). — Din fr. trochée.

troheŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*trohéŭ n., pl. eĭe saŭ ee (vgr. trohaîos, d. trého, alerg). Proz. Picĭor de vers grecesc orĭ latin compus dintr´o silabă lungă și una scurtă.