troheu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din
fr. trochée.troheu (Dicționar de neologisme, 1986)TROHÉU s.m. Picior de vers format, în poezia antică, dintr-o silabă lungă și una scurtă și, în poezia modernă, dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. V.
coreu. [< fr.
trochée, cf. lat.
trochaeus, gr.
trochaios].
troheu (Marele dicționar de neologisme, 2000)TROHÉU s. m. picior de vers dintr-o silabă lungă (accentuată) și una scurtă (neaccentuată); coreu. (< fr.
trochée)
troheu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trohéu (-éi), s. m. – Picior de vers format dintr-o silabă lungă și una scurtă.
Fr. trochée, cu pronunțare
ngr. –
Der. trohaic, adj. (format din trohei).
troheu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trohéu s. m.,
art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéiitroheu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)troheu n. picior de vers greco-latin compus de o silabă lungă și una scurtă.
troheu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). — Din
fr. trochée.troheŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*trohéŭ n., pl.
eĭe saŭ
ee (vgr.
trohaîos, d.
trého, alerg).
Proz. Picĭor de vers grecesc orĭ latin compus dintr´o silabă lungă și una scurtă.