tribună - explicat in DEX

tribună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIBÚNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc., de obicei cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Loc înălțat, platformă, estradă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

tribună (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIBÚNĂ s.f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii ♦ (fig.) focar de răspândire a unor idei, teorii etc. 2. Construcție platformă de unde publicul sau un număr restrâns de persoane pot asista la festivitate, la o demonstrație etc. ♦ construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie deasupra navelor laterale ale unei biserici; emporă. (cf. fr. tribune, it., lat. tribuna)

tribună (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIBÚNĂ s.f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii. 2. Construcție în formă de platformă de unde publicul sau un număr restrâns de persoane pot asista la o sărbătorire, la o demonstrație etc. ♦ Construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie situată deasupra navelor laterale ale unei biserici. [Pl. -ne, -ni. / < fr. tribune, cf. it., lat.med. tribuna].

tribună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tribúnă s. f., g.-d. art. tribúnei; pl. tribúne

tribună (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tribúnă f., pl. e (fr. tribune, d. it. tribuno, tribun). Loc maĭ înalt (catedră) de unde vorbesc oratoriĭ. Stal saŭ loc maĭ înalt (băncĭ, scaune) de unde se poate privi la o paradă, la alergărĭ ș. a.

tribună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tribună f. 1. loc înalt de unde vorbesc oratorii; 2. loc ridicat în interiorul unei biserici, al unei săli publice.

tribună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIBÚNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. — Din fr. tribune.