trecător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj.,
subst. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar.
2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva.
II. S. m. și
f. Pieton. ♦ Drumeț, călător.
III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas.
2. P. gener. Loc de trecere. –
Trece +
suf. -ător.trecător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trecătór adj. m.,
s. m.,
pl. trecătóri; adj. f., (persoană)
s. f. sg. și
pl. trecătoáretrecător (Dicționaru limbii românești, 1939)trecătór, -oáre adj. Care e numaĭ în trecere, care nu e permanent:
oaspețiĭ îs trecătorĭ. Fig. Caduc, peritor, de scurtă durată:
frumuseța [!] e trecătoare. S. m. și f. Cel ce trece pe drum:
trecătoriĭ se uĭtaŭ la bețiv. S. f., pl.
orĭ. Trecere (Vechĭ). Drum îngust între munțĭ, loc de trecere (chear [!] și
pod și
strîmtoare marină):
trecătoarea Turnuluĭ Roș. Țiitoare, loc pe unde trece vînatu și unde se ațin vînătoriĭ. V.
pas 3, pasager, defileŭ.trecător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trecător a.
1. care trece pe undeva:
oaspeți trecători; 2. fig. de scurtă durată:
bunuri trecătoare. ║ m. cel ce trece pe drum.
trecător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj.,
s. m.,
s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar.
2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva.
II. S. m. și
f. Pieton. ♦ Drumeț, călător.
III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas.
2. P. gener. Loc de trecere. —
Trece +
suf. -ător.