trebălui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV.
Intranz. și
tranz. A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. –
Treabă +
suf. -ălui.trebălui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)trebăluí, trebăluiesc, vb. intranz. – A lucra, a face tot felul de treburi mărunte: „Nu ni-i lene a lucra și de dimineața până seara trebăluim” (Iadara, 2011). – Din treabă (< sl. trěba) + -ălui.
trebălui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trebăluí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. trebăluiésc, imperf. 3
sg. trebăluiá; conj. prez. 3
să trebăluiáscătrebălui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TREBĂLUÍ, trebăluiesc, vb. IV.
Intranz. și
tranz. (
Fam.) A face tot felul de treburi mărunte (pe lângă casă); a roboti. —
Treabă +
suf. -
ălui.4trebăluì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trebăluì v. Mold. a face o treabă:
n’o putea ceva trebălui p’acolo GR.