treasc - explicat in DEX

treasc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ.

treasc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
treasc, treáscuri, s.n. (înv.) 1. tun mic, primitiv, pentru producerea focurilor de artificii la serbări. 2. veselie. 3. ogrinji, gunoi.

treasc (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
treásc, -uri, s.n. – Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce jocuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări (Coman 2004). – Din sl. trĕskŭ (DEX).

treasc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
treásc s. n., pl. treáscuri

treasc (Dicționaru limbii românești, 1939)
treasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. trĭeskŭ, pîrîĭală, tunet; bg. sîrb. treska, așchie, gălăgie. V. trosc). Ban. Mortier de produs detunăturĭ la sărbărĭ [!]. Trans. (Cjb.). Veselie zgomotoasă. Olt. Munt. vest. Colb orĭ gunoaĭe din scuturătură, din fîn orĭ din paĭe (Boc. și rev. I. Crg. 9, 126).

treasc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
treasc n. veselie sgomotoasă: sunet viu de treasc și trâmbiți și de chiu (COȘBUC). [Slav. TRĬESKŬ, sunet, sgomot].

treasc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. — Din sl. trĕskŭ.