trebușoară(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TREBUȘOÁRĂ,trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară.
trebușoară(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) trebușoáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre
trebușoară(Dicționaru limbii românești, 1939) trebușoáră f., pl. e (dim. d. treabă). Iron. Afacere nu prea onestă: demagogu știe să-șĭ facă trebușoarele !
trebușoară(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TREBUȘOÁRĂ,trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. — Treabă + suf. -ușoară.