traiect (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRAIÉCT, traiecte, s. n. Distanță între două puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din
lat. trajectus, fr. trajet.traiect (Dicționar de neologisme, 1986)TRAIÉCT s.n. Distanță de străbătut între două puncte determinate; traseu, parcurs. [Pron.
tra-iect, pl.
-te, -turi. / < lat.
traiectus, cf. fr.
trajet, germ.
Trajekt].
traiect (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRAIÉCT s. n. distanță de străbătut între două puncte determinate; traseu, parcurs. ◊ traseu liniar pe care se situează un mușchi, un nerv, o arteră etc. ◊ traiectorie. (< lat.
traiectus, după fr.
trajet)
traiect (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)traiéct s. n.,
pl. traiéctetraiect (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRAIÉCT, traiecte, s. n. Distanță între două puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. —
Din lat. trajectus, fr. trajet.traĭect (Dicționaru limbii românești, 1939)*traĭéct și
-jéct n., pl.
e (lat.
trajectus, d.
traicere, a trece; fr.
trajet. V.
obĭect, trec). Spațiŭ de străbătut, drum, cale:
traĭectu de la Galațĭ la Sulina. Călătorie, trecere:
traĭect greŭ. V.
tract și
traseŭ.