trai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRAI s. n. 1. Viață, existență. ◊
Mod de trai = ansamblul condițiilor materiale și spirituale specifice vieții unei persoane, unui grup social, unei societăți. ◊
Expr. A nu mai fi de trai sau
a nu mai avea trai = a nu mai putea trăi din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva.
2. Viață bună, fericită și îmbelșugată; desfătare, petrecere.
3. Conviețuire. – Din
trăi (derivat regresiv).
trai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trai s. n.trai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRAI s. n. 1. Viață, existență. ◊
Mod de trai = ansamblul, condițiilor materiale și spirituale specifice vieții unei persoane, unui grup social, unei societăți. ◊
Expr. A nu mai fi de trai sau
a nu mai avea trai = a nu mai putea trăi din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva.
2. Viață bună, fericită și îmbelșugată; desfătare, petrecere.
3. Conviețuire. — Din
trăi (derivat regresiv).
traĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)tráĭ n., pl.
urĭ (d.
a trăi). Vĭață, existență, modu de a trăi:
e o mare fericire să aĭ traĭ bun în casă. A-țĭ fi trăit traĭu, a-țĭ fi mîncat malaĭu, a fi fost în rol (tînăr, frumos, puternic) odată, dar a nu maĭ putea să aĭ pretențiunĭ acuma. (Poate zice asta și cel ce șĭ-a făcut datoria și se scuză acum că nu maĭ este rîndu luĭ, ci al altora).