topliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÓPLIȚĂ, toplițe, s. f. (
Reg.)
1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă care nu îngheață iarna.
2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă.
3. Loc special amenajat într-o topliță (
1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din
sl. toplica.topliță (Dicționaru limbii românești, 1939)tópliță f., pl.
e (vsl. bg.
toplica, baĭe caldă naturală. Cp. cu
mlaștină). Izvor de apă caldă. Loc unde forfotește un rîŭ saŭ nu îngheață (vîrtej). Băltoagă [!] pe drum. V.
ploștină.topliță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tópliță (
reg.)
(to-pli-) s. f.,
g.-d. art. tópliței; pl. tóplițetopliță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÓPLIȚĂ, toplițe, s. f. (
Reg.)
1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă caldă care nu îngheață iarna.
2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă.
3. Loc special amenajat într-o topliță (
1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. — Din
sl. toplica.