tiranic - explicat in DEX

tiranic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique.

tiranic (Dicționar de neologisme, 1986)
TIRÁNIC, -Ă adj. Specific tiranilor, tiraniei; despotic. [< fr. tyrannique].

tiranic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TIRÁNIC, -Ă adj. (despre legi, fapte etc.) specific tiranilor, tiraniei; despotic, crud. ◊ (fig.) chinuitor, obsedant. (< fr. tyrannique, ngr. tirannikos, lat. tyrannicus)

tiranic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tiránic, -ă adj. (vgr. și ngr. tyrannikós). Relativ la tiran, la tiranie: lege, putere tiranică. Despotic, autoritar, crud: domnie tiranică. Fig. Puternic, irezistibil: farmecu tiranic al frumusețiĭ. Adv. În mod tiranic. – În L. V. -ánic și -ănésc.

tiranic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tiránic adj. m., pl. tiránici; f. tiránică, pl. tiránice

tiranic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tiranic a. 1. ce ține de tiranie; 2. care tiranisește.

tiranic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TIRÁNIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. — Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique.