tiranie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică;
p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare.
2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (
2); faptă de tiran. – Din
fr. tyrannie.tiranie (Dicționar de neologisme, 1986)TIRANÍE s.f. 1. Formă de guvernământ antică a unor cetăți grecești caracteristică epocii de trecere de la oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă. ♦ Putere obținută prin uzurpare.
2. Stăpânire nedreaptă, bazată pe asuprire și violență; domnie despotică. Gen.
-iei. / < fr.
tyrannie, lat., gr.
tyrannia].
tiranie (Marele dicționar de neologisme, 2000)TIRANÍE s. f. 1. (ant.) formă de guvernământ a unor cetăți grecești caracteristică epocii de trecere de la oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă. 2. guvernare despotică, instituită prin uzurpare. 3. comportare, atitudine de tiran; asuprire, cruzime. (< fr.
tyrannie)
tiranie (Dicționaru limbii românești, 1939)*tiraníe f. (vgr. și ngr.
tyrannia, fr.
tyrannie, it.
tirannia). Domnie uzurpată:
tirania luĭ Pisistrate la Atena. Domnie crudă și nrdreaptă:
tirania luĭ Caligula. Fig. Conducere aspră, abuz de autoritate, Puterea irezistibilă a unor lucrurĭ:
tirania modeĭ, a pasiunilor. – Maĭ vechĭ
-ăníe, tiranie, cruzime.
tiranie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tiraníe s. f.,
art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníiletiranie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tiranie f.
1. domnie uzurpată și ilegală;
2. guvern legitim, dar injust și crud;
3. opresiune, violență:
e o tiranie; 4. purtare imperioasă și violentă în raporturile de familie sau de societate;
5. f
ig. putere ce unele lucruri au asupra oamenilor:
tirania modei, tirania pasiunilor.tiranie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică;
p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare.
2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (
2); faptă de tiran. — Din
fr. tyrannie.