tir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă.
2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă.
Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din
fr. tir.tir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIR2, tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele
t[ransport]
i[nternațional]
r[utier].
tir (Dicționar de neologisme, 1986)TIR s.n. 1. Sportul tragerii la țintă cu arcul, arbaleta ori cu o armă de foc sau cu aer comprimat.
2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul. [< fr.
tir].
tir (Marele dicționar de neologisme, 2000)TIR1 s. n. 1. tragere (la țintă) cu o armă de foc. 2. sportul tragerii la țintă. (< fr.
tir)
tir (Marele dicționar de neologisme, 2000)TIR2 s. n. autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. (< t/ransport/ + i/nternațional/ + r/utier/)
tir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tir adv. – Așa, bine (se folosește în corelație cu el înșuși:
tir... tir, cum... așa și).
Sb. ter „și” (Tiktin).
tir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tir (-ruri), s. n. – Tragere cu arma.
Fr. tir. –
Der. tiraj, s. n., din
fr. tirage; tiralior, s. m., din
fr. tirailleur. Tiră, s. f. (
Arg., șleahtă, bandă de hoți) pare să aibă aceeași origine,
cf. fr. tire „pungășie”.
tir (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *tir n., pl.
urĭ (fr.
tir, d.
tirer, a trage). Tragere la țintă:
societate de tir. Locu unde se trage la țintă:
soldațiĭ s´aŭ dus la tir. V.
stand.tir (Dicționaru limbii românești, 1939)2) tir (vsl.
terĭ, te, și; sîrb.
ter, și, asemenea).
Vest. Tot una, egal:
tir și unu, tir și altu; tir mĭ-e Rada, tir mĭ-e Rada baba. – Și
tirĭ...tirĭ (Hațeg), orĭ... orĭ:
tirĭ că e mînzară, tirĭ că e stearpă (BSG. 1937, 87). V.
tiz.tir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tir s. n.,
pl. tíruri